Apologia II - Ultima

Inscriptie arsa cu un instrument necunoscut pe o tabla de aur.
Pe fundal se observa litere runice - alfabet la care se pare ca Zgonea cu a sa exprimare simbolica a avut o mare contributie (click pentru a mari)

Acteon: Uneori, iubite Philoctet, cea mai mica inrudire lingvistica ne orbeste si ne facem sa ne spunem unul altuia frati, uitand ca minunile lumii ni le descopera doar Fortuna. Nu trebuie sa ispasim in intuneric, precum acel fiu al lui Algenor numit si Argus, temandu-ne de finalitatea propriilor stihuri. Functiunile gramaticale, exercitandu-si stapanirea asupra subconstientului, ne fac mai rigizi, si mai instapaniti de grelele catuse ale imediatului. Cum am mai fi primit noi, bieti muritori, binefacerea graului din carul lui Ceres daca am fi intrebat-o de posibilitatea germinarii pe timp de iarna? Trebuia atunci noi sa ne gandim la fitopatologie, sau doar la miracolul primirii?! Ca uneori, prietene, e mai greu sa primesti decat sa dai, iar cea mai grea 'primire' lumeasca este intr-adevar functia in cetate. In virtutea acestui spirit, astazi ne vom asterne gandurile deasupra acestui din urma aspect al lumii celor vechi. Una din putinele franturi ale oranduirii cetatenesti este vestita tabla "a lui Zgonea". Lasand la o parte cultul gnostic al 'cosmozgoniei' strivit de curand sub propriile-i excese, vreau sa vedem daca putem afla cele ce se cuvin a fi aflate. Fiindca, iubite prieten, "nimitur in vetitum, semper cupimusque negata" cum spunea Ovid. Haide acum sa purcedem in aceasta placuta interdictie! Ce crezi ca era in primul rand Zgonea? Aflam de la inceput ca 'declara', avusese 'o declaratie' (a carei nuanta o vom discuta la timpul potrivit). Acest cuvant provenit se pare ori din latinescul verb declarare (de+ clarus), ori din mai vechiul *kelə- , radacina proto-indoeuropeana care inseamna cu aproximatie 'a numi', 'a striga'. Ce a vrut sa 'clarifice' Zgonea (intr-o de+clarus mai nuantata) si cine il investise cu acest distins onor?

Philoctet: Prietene! Cu greu puteam spera la niste indicii mai pretioase pentru a porni la drum. Ai pomenit intr-adevar de cetate si cetateni. Pe greaca, polis - si politica e intr-adevar terenul pe care speram sa prinda radacini cercetarile noastre. De la ontologic, astfel, trebuie implinita trecerea la etic si politic. Nu mai intrebam "ce este?" (τι εστι) ci "ce trebuie sa fie?". Acest salt in gandire nu trebuie perceput ca unul ce afecteaza strict continutul rostirii noastre, in joc este insasi esenta relatiei intre Bine si Adevar. Schimbarea opticii este de astfel anuntata inca din primul enunt, sa zabovim astfel putin asupra lui. Acteon a sesizat corect nuanta: Zgonea nu spune, graieste, transmite, nu intreaba, afirma, isi da cu parerea ci declara. Rezultatul actului de a declara este, evident, declaratia. De ce insistam din nou asupra unei tautologii? Zgonea a declarat o declaratie. Veti rade, ce putea declara el altceva? Si totusi! Scopul unor asemenea repetitii nu este parodia, atentia trebuie atrasa asupra diferentei intre activitate si rezultatul activitatii. Declaratia nu poate exista decat acolo unde exista politica si justitie. Declaratia nu are nimic in comun cu adevarul inteles ca stiinta, ca des-coperire a fiintei fiintarii. Ea reprezinta responsabilitatea luata fata de propriile ganduri si exprimarea corecta a acestora in taramul politic. Se declara atunci cand subiectul declarant nu mai e o simpla fiinta umana care isi da cu parerea cu privire la una-alta, ci atunci cand el e cetatean, adica membru al unei comunitati active politic. Am terminat?Am epuizat oare cu aceste franturi de ganduri cuvantul ne care ne legam de parca nu am avea altceva mai bun de facut? De ce totusi atata tevatura in jurul unei declaratii, si tocmai a unei declaratii a lui Zgonea? Intr-o democratie ideala, toti cetatenii se intalnesc in forum si dezbat si isi dau cu parerea pana se pun de acord. In momentul in care numarul cetatenilor face imposibil un asemenea proces, ei isi aleg reprezentanti. In momentul in care numarul deciziilor care trebuiesc luate in fiecare moment impiedica, pragmatic vorbind, dezbaterea pe indelete a fiecarei hotarari, tot procesul este sublimat si ce mai ajunge la popor din aceasta sublimare este nimic altceva decat declaratia. Timpul fizic nu ajunge ca fiecare sa se explice complet inainte de a face un pas mai departe, asa ca politicianul declara. Cuvantul lui are greutate, el sta pentru intreg procesul hotararii si, pe deasupra, pentru hotararea luata. Faptul ca Zgonea declara ne spune astfel deja ceva despre sistemul politic in care el activa. Mai mult, ne spune ca aceasta declaratie nu trebuie luata ca simpla exprimare a unei opinii, felul in care ea va fi structurata, justificarile care sunt oferite si concluziile la care se ajunge sunt imaginea condensata a intregului proces politic al lumii pe care incercam sa o ghicim in spatele spuselor lui.
Declaratia incepe, asadar, cu propozitia introdusa printr-un conditional dublu "Daca ar fi sa fiu corect cu mine insumi". Inca de aici ne loveste confirmarea observatiei facute mai sus: Zgonea nu vorbeste despre ce este ci despre ce ar putea, eventual ar trebui sa fie. Ce ar trebuie sa fie? Corectitudinea. Dreptatea. Care este fundamentul acestei dreptati, de unde pleaca ea inainte de a deveni Justitie? Zgonea ilustreaza, iata, sub ochii nostri, acest fundament: el este raportul individului cu sine insusi, iar acest raport trebuie sa stea sub semnul corectitudinii. Daca pe plan ontologic am putea porni de la acel γνῶθι σεαυτόν, cunoaste-te pe tine insuti, despre care se spune ca statea scris la intrarea in templul din Dephi, pe planul etic inceputul suna "sa fiu corect cu mine insumi". Cu toate acestea, Zgonea nu postuleaza un imperativ, inceputul declaratiei sale sta sub semnul unui conditional. Am epuizat oare implicatiile acestui conditionat trimitand spre esenta eticului? Am incredere ca Acteon va sti sa mearga mai departe si sa ne incante cu iscusinta deslusirilor sale acolo unde cugetul meu sarac va fi dat gres.

Singura schita a amforei lui Zgonea ramasa in patrimoniul cultural universal.
Pe inscriptie putem citi (de la dreapta la stanga, orizontal):
"Atunci era un timp/ iar acum este/ alt timp"

Ateon: Iscusit ai formulat iubite! Iscusit si drept! Ai subliniat ca subiectul declarant se trans-forma datorita indatoririlor pe care le poarta. Foarte bine! Acum sa urmarim textul: "Daca ar fi sa fiu corect cu mine insumi (...) si atunci am avut o indoiala". Observam ca intr-un anumit moment istoric Zgonea a avut o indoiala. O indoiala pe care a tinut-o ascunsa sub datoria cetatii. E o reformulare si o reconfigurare a subiectului purtator de ratiune, purtator de responsabilitati. Astfel, pe planul etic as putea completa la cele ce ai spus: sa fiu corect cu mine insumi, sa fiu corect cu cetatea. Mi-ai putea reprosa ca cele doua elemente nu sunt legate intre ele decat printr-o conditionalitate ambivalenta. Dar asta e o eroare, deoarece insusi cetateanul 'trebuie' sa reprezinte interesele cetatii materializate individual. Asta a incercat si Zgonea, si e exemplul pe care l-a lasat posteritatii si interpretarilor istorice. Pentru ca insusi cuvantul "Corectitudine" pe care l-a folosit Zgonea ce inseamna? Vine din latina bineinteles si inseamna aproximativ "a aduce la regula" (cum/com/con + regere). El deci s-a adus pe sine la regula cetatii. Crezi totusi ca Dreptatea se poate face fara Corectitudine? Cei vechi spuneau ca nu, Zgonea insusi isi suprima 'regula' interioara umana (regere) pentru a o face Dreapta. Dreapta cu cine? Cu cetatea, bineinteles. In aceasta maniera eu sunt inclinat sa cred ca declaratia lui Zgonea este o penitenta in care isi re-cunoaste public slabiciunile. Sa luam aminte! Sfarsitul este cheia, asa cum indo-europenii porneau de la rezultate la principii - punand pe primul loc efectul. Fragmentul ne spune: "Deci nu pot sa regret ca am votat. Atunci era un timp, acum este alt timp". Ce inseamna asta? Inseamna ca in 'acel timp' care 'era' ,Zgonea era corect cu sine insusi, insa era incorect cu cetatea (in fragment Grupul Parlamentar). Si astfel iti raspund si de ce nu postuleaza un imperativ: indreptarea vine prin respectul deciziei luate. Probabil nici nu poate pune la socoteala o alta optiune, impotriva careia sa fie postulata o atentionare apriorica. Nu trebuie sa regreti 'decizia luata', fiindca asa cum spune el: nu poti sa regreti asa ceva. Restul textului este destul de ambiguu. Am sa incerc sa-ti expun rezumatul prin dioptria mea: Daca majorarea era pentru profesorii din provincie, atunci Zgonea ar fi fost deacord- fiind in acord cu starea de incorectitudine (care 'era'). Insa el a respectat decizia despre care a vorbit putin mai devreme. Laude! Apoi aflam ca majorarea de 50% ar fi insemnat totodata pentru profesori si pierderea locului de munca, de profesie. Ceea ce ar fi afectat bunul mers al cetatii, desigur. O, fortuna! Intai sa le dam circ, si apoi paine?Insa profetic, Zgonea ne spune ca atunci "cand iesim din criza, se pot face si majorarile salariale". Deci e posibila revenirea la o stare de incorectitudine! Stare care a fost anulata prin acordarea individuala cu acel Grup Parlamentar. Incorectitudine --> Corectitudine + Polis --> Incorectitudine. Si insasi e ciudat ca starea de identitate a individului cu polisul este numita 'Criza'. Probabil se refera la o criza a formelor nereglate, pasiunilor distrugatoare... Sau poate insusi Zgonea era un dansator! Crezi ca asta a vrut sa ne spuna subsidiar Zgonea cu dictonul "Atunci era un timp, acum este alt timp"? Dar oare acest postulat al devenirii istorice nu este 'prea' hegelian pentru acele timpuri cand oamenii inca se infruptau din seva epocilor eroice? Sau poate chiar aceasta presupusa alternanta a fost si cauza decadentei?

Philoctet: Marite Acteon, preabunule, deja primele incercari de a reflecta asupra acestui text ne-au lamurit cu privire la imensitatea sarcinii cu care ne confruntam. Si nimic nu e mai omenesc decat sa fii coplesit de o asemenea provocare si sa iti indrepti involuntar privirea catre piscuri mai usor de cucerit. Si totusi, cuvintele lui Zgonea sunt pentru noi o soarta, ele ne vorbesc din strafundurile abia ghicite ale unei istorii care ne-a facut ceea ce suntem. Stoici trebuie sa insistam asadar in sfortarea de a le ghici sensul: poate ca concluziile atinse ne vor arunca in extrema cealalta si Zgonea se va arata a merita nimic mai mult decat izgonirea din cetate si alunecarea inapoi in uitare. Pana a fi parcurs insa pana la capat acest drum, nu putem sti. Dupa cum bine ai remarcat, Acteon, fragmentul pune in cumpana o serie de teze asupra statului si dreptatii, teze pe care va trebui sa le discutam pe indelete. Inainte de asta insa, si poate tocmai pentru a pregati mai bine o posibila abordare reusita, as vrea sa ne mai aplecam vremelnic peste propozitia care incheie declaratia: "Atunci era un timp, acum este un alt timp". Este timpul aici echivalent cu devenirea? Si daca da, este aceeasta devenire una dialectica, hegeliana, sau ne-ar ajuta mai bine conceptia despre "nevinovatia devenirii" a unui Goethe sau Nietzsche sa intelegem cuvintele propuse spre interpretare? Pana acum ne-am permis doar speculatii. Clar este un lucru: meditatia despre timp este cauzata aici in primul rand de o raportare la adevar: ceea ce atunci era valabil nu mai este acum, si invers. Daca acum este evident ca o majorare salariala ar fi o absurditate, atunci aceasta majorare era in mai multe sensuri motivata. Era sau parea? Intrebarea fundamentala aici e: cu timpul se schimba adevarul sau se schimba parerile despre adevar, stiinta oamenilor cu privire la adevar? Zgonea avea intr-adevar destule justificari sa voteze pentru majorare atunci, dar nu era asta din cauza ca situatia in adevarul ei ii era incomplet cunoscuta? Mai mult, despre ce adevar vorbim aici? Faptul ca salariile profesorilor trebuie majorate cu 50%, sau nu, nu este un adevar al fiintarii, un adevar pe care sa il cautam in natura in speranta ca il vom gasi si intelege. In joc aici e o decizie politica, care, la randul ei, se bazeaza pe aprecierea corecta a unei serii intregi de relatii si raporturi de puteri. Putem vedea limpede ca, cu cat severitatea noastra si straduinta de a deslusi aceste probleme creste, cu atat mai clar ne apar dificultatile cu care ne confruntam: ele sunt atat de ordin etic/politic cat si gnoseologic, asta lasand la o parte problema originara a interpretarii. Poate ca e timpul sa ne oprim pentru moment la intrebari si sa zabovim asupra lor, in loc sa ne grabim a oferi concluzii si retete rapide pentru a termina cu acest text si a ne spune, multumiti de sine, ca l-am inteles. Il las asadar pe Acteon sa duca la randul lui aceeasi lupta, in mentinand speranta ca efortul nostru conjugat ne va putea aduce pe calea cea buna.